Breaking News
Home > Organizatii Internationale > Băncile israeliene sunt acuzate de finanțarea așezărilor din Cisiordania
băncile
sursa: Yossi /Flickr

Băncile israeliene sunt acuzate de finanțarea așezărilor din Cisiordania

În urma unor declarații recente prin care băncile israeliene afirmă că trebuie să finanțeze expansiunea așezărilor ilegale ale evreilor în Cisiordania, prin împrumuturi bancare care să ajute la construcții, un raport al ONG-ului Human Rights Watch a reușit să demonstreze că nu există nici un fel de lege în Israel prin care băncile sunt obligate să ofere astfel de servicii, relatează Al Jazeera.

Organizația non-guvernamentală HRW a avertizat, în urma raportului făcut public miercurea aceasta, că dacă băncile din Israel refuză să se retragă din problema finanțării și să renunțe la încurajarea expansiunilor evreilor în Cisiordania, vor suferi consecințe.

“Băncile israeline finanțează construirea așezărilor și facilitează expansiunea acestora din alegere proprie, și nu pentru că sunt obligate să facă acest lucru sub lege,”  a declarat Sari Bashi,  Human Rights Watch.

Potrivit site-ului official Human Rights Watch, investitorii străini privesc cu îngrijorare implicarea băncilor israeliene în problema așezărilor din Cisiordania. Câțiva, precum fondul de pensii United Methodist Church și PGGM, chiar s-au desprins de cinci dintre cele mai largi bănci din cauza implicării acestora în problemă.

Așezările pe teritoriile ocupate sunt considerate în afara legii, iar în viziunea HRW acțiunile băncilor susțin regimul discriminării al autorităților israeliene din Cisiordania.

“ Investitorii instituționali ar trebui să insiste ca băncile să clarifice motivele activităților de finanțare expansiunii așezărilor și ce lege, dacă este cazul, le interzice să oprească aceste activități,” a adăugat Sari Bashi.

Israel a ocupat Cisiordania, Fâșia Gaza și estul Ierusalimului în timpul războiului din 1967, iar astăzi aproape  400,000 de oameni trăiesc în așezările din Cisiordania și aproape 200,000 de evrei din Israel trăiesc în zonele ocupate din estul Ierusalimului, fapt ce este considerat o piedică în rezolvarea conflictelor dintre cele două state.

Check Also

Diplomația rusă: Americanii vor fi singurii vinovați dacă Acordul Nuclar va eșua

Adjunctul MAE rus, Sergey Ryabkov, a declarat că dacă Acordul Nuclear iranian va eșua, Statele Unite …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *