Breaking News
Home > Intel > Analize > Tragedia turcă: Lansare de carte la Bucureşti

Tragedia turcă: Lansare de carte la Bucureşti

Turcia este un partener strategic al României la Marea Neagră dar şi un stat de-a cărei istorie ne legăm încă din Evul Mediu, iar influenţele culturale au clădit un pod al prieteniei  între cele două ţări, România fiind de altfel, unul dintre principalii susţinători ai integrării Turciei în Uniunea Europeană.

Nu în ultimul rând, Turcia este un aliat NATO, fără de a cărei influenţă aceeaşi Mare Neagră ar putea fi privită, din punct de vedere geopolitic,  ca un lac rusesc, motiv pentru care, orice carte, analiză, studiu privind situaţia din Turcia este binevenit pentru mediul academic din ţara noastră.

În acest sens trebuie privit şi volumul Tragedia turcă, apărut în 2018 la Editura Detectiv Literar, la a cărei lansare am fost invitat să particip ca şi speaker în data de 30 iulie 2018, în Bucureşti. După cum uşor reiese din titlu, cartea evidenţiează în special repercursiunea la care Mişcarea Hizmet a fost supusă după tentativa de stat eşuată în Turcia, având meritul de a recunoaşte încă din primele rânduri că lucrarea care se află în mâinile cititorului reprezintă  selecţia unor articole alese aleatoriu sau pe bază de subiectivism. Cu alte cuvinte,  volumul reprezintă punctul de vedere al Hizmet, grupare aflată în opoziţie cu actualul regim de la Ankara condus de către preşedintele Recep Tayyp Erdogan.

Cartea, a cărei  majoritate a articolelor sunt  preluate de la publicaţiile Zaman sau Turkish Monitor, nu are semnătura exactă a unui editor coordonator, ceea ce o face greu citabilă din punct de vedere academic.  Poate principala sa calitate este dată de prezentarea unor subiecte pe care le-am putea cataloga drept extra-sensibile, precum relaţia dintre actualul regim şi unele grupări precum Tehvid Selem, subiect care necesită însă o abordare exaustivă pentru a putea trage anumite concluzii pertinente.

Dincolo de trecerea în evidenţă, spre exemplu, a  libertăţii presei sau a situaţiei cu care şcolile Hizmet se confruntă în Africa sau Asia Centrală, făcând aici o paranteză asupra situaţiei din Afganistan, acolo unde este redat un caz al răpirii membrilor familiei Kacmaz, sau asupra situaţiei din Afganistan, unde se vorbeşte despre o posibilă protecţie pe care vicepremierul Rashid Dostrum ar putea să o primească din partea Turciei, un subtitlu intitulat Războiul fraticid m-a dus cu gândul la capacitatea de proiecţie a puterii pe care statul turc ar fi avut-o dacă nu şi-ar consuma o bună parte din energia politică asupra acestui conflict Guvern vs Hizmet.

Evenimentele la care cartea face referire s-au petrecut sub starea de urgenţă, declarată de către autorităţile de la Ankara imediat după puciul eşuat din vara anului 2016, şi care a durat până în luna iulie a acestui an. Starea de urgenţă este deci numitorul comun al evenimentelor ce ţin de scena politică turcă a ultimilor doi ani, permiţând într-o primă fază premierului Erdogan să pronunţe legi prin decret, ocolind Parlamentul, iar mai apoi să realizeze alianţa politică cu partidul naţionalist care i-a adus voturile necesare pentru schimbarea Constituţiei, şi mai apoi alegerea sa în funcţia de preşedinte.

Nu în ultimul rând, starea de urgenţă  a fost văzută ca  un instrument pentru distrugerea oricărei formă de  opoziţie.

Întrebarea pertinentă care se ridică este aceea de a înţelege contextul politic din  Turcia după ce Ankara a renunţat oficial la starea de urgenţă, iar perspectivele sunt complexe, întrucât, noul pachet de legi antiteroriste care ar urma să intre în vigoare este privit ca o formă soft de menţinere a situaţiei anterioare, având unele prevederi precum:

  • prelungirea detenției de la 24  la 48 de ore și la patru zile în cazul arestărilor în masă
  • soldaţii ar putea efectua percheziţii corporale fără ordin judecătoresc
  • interdicţia manifestaţiilor publice pe baza unor argumente destul de vagi
  • reuniunile publice în masă ar trebui să se încheie până la miezul nopţii
  • orice persoană aflată sub investigaţie îşi poate pierde dreptul de a părăsi ţara
  • forţele de ordine pot accesa informaţiile de pe PC-ul unei persoane şi fără ordin judecătoresc
  • vor exista o serie de instituţii legislative care vor lua decizii privind destituirea funcţionarilor publici sau anchetarea ofiţerilor din forţele de ordine
  • guvernatorii desemnaţi de preşedinte vor putea impune restricţii de acces în anumite zone, fără a motiva decizia

Uniunea Europeană a spus că urmăreşte cu atenţie evoluţia acestor evenimente, Ankara trebuind să găsească cea  mai bună soluţie diplomatică pentru a-şi atinge obiectivele de securitate naţională fără a stârni reacţii internaţionale.

Îmbucurătoare sunt informaţiile apărute în presa germană conform cărora Erdogan ar urma să efectueze în această toamnă o vizită oficială la Berlin, unde ar urma să fie primit cu onoruri militare. Ar fi un pas important în relaţia Turciei cu Occidentul în general, şi Germania în particular, cu atât mai mult cu cât tensiunile diplomatice au escaladat în ultimii ani între Ankara şi Berlin.

Vizita vine într-un context în care economia turcă este slăbită în timp ce Vestul conştientizează tot mai mult importanţa reaproprierii Turciei de Vest, un partener extrem de important al Uniunii Europene. Găsirea unui consens între Ankara şi Bruxelles ar putea determina regimul de la Ankara să adopte o atitudine mai moderată faţă de mişcările de opoziţie.

 

Check Also

Eveniment: Răzvan Munteanu despre “Rusia și Vestul: între diplomație și oportunism politic”

Una din contradicțiile arenei internaționale în secolul schimbărilor este diplomația pusă față în față cu …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *