Breaking News
Home > Global News > Romania > Nevoia de analiză agrostrategică pentru contracararea amenințărilor hibride din sectorul agroalimentar
agricol.q

Nevoia de analiză agrostrategică pentru contracararea amenințărilor hibride din sectorul agroalimentar

În ultimele decenii, principala formă de conflict violent a evoluat de la razboaiele interstatale la noi forme de violenţă și radicalizare, unde implicarea actorilor non-statali au schimbat paradigma conflictului. Violenţa și radicalizarea este generată de multifactori – probleme politice, economice, sociale, agro-alimentare şi de mediu– acestea traducându-se ca inegalitaţi socio-economice: lipsa locurilor de muncă, conflicte asupra resurselor naturale, abuzuri asupra drepturilor omului, excludere politică şi corupţie.

În cazul în care, insecuritatea alimentară poate fi o ameninţare cu caracter hibrid in declanşarea conflictelor, prevenirea şi combaterea acesteia ar putea reduce tensiunile şi ar contribui la un mediu mai stabil. Intervenţiile de restabilire si menţinere a securităţii alimentare – sub formă de programe de monitorizare, analiză şi informare la nivel naţional şi internaţional– ar putea distruge cercul vicios al insecurităţii alimentare şi, astfel, radicalizarea și violența ar putea fi gestionat prin politici de prevenire şi combatere, prin dividende de pace, stoparea inegalităţilor orizontale, îmbunătăţirea coeziunii sociale şi reconstruirea încrederii, care s-ar baza pe legitimitatea şi capacitatea guvernelor de a menţine stabilitatea şi echilibrul securităţii agroalimentare.

Amenințările hibride din sectorul agroalimentar reprezintă o provocare nu numai pentru România şi UE, dar și pentru alte organizații majore partenere, inclusiv ONU, OSCE și în special NATO. Pentru a garanta rezilență în acest sector, este nevoie de un dialog civic și societal, dar și de o coordonare la nivel politic și operațional între organizațiile enumerate mai sus. Acordarea de sprijin reciproc între România, UE și NATO în ceea ce privește prevenirea și combaterea unei insecurități agroalimentare, ar putea genera soluții eficiente în contracararea amenințărilor hibride din sectorul agroalimentar, pe baza principiului incluziunii și respectând, în același timp, autonomia decizională a fiecărei organizații sau stat membru al UE.

Pentru a genera răspunsuri complementare UE/NATO, trebuie ca cele două organizații să aibă aceeași conștientizare a situației de insecuritate alimentară înainte și în timpul crizei alimentare. Acest lucru s-ar putea realiza prin schimbul continuu de analize și avertizări timpurii, dar și prin legături directe între celula de fuziune agrostrategică a UE împotriva amenințărilor hibride din sectorul agroalimentar și o altă entitate similar din cadrul NATO. Este la fel de important, să se conștientizeze diferitele proceduri de gestionare a crizelor agro-alimentare ale celor două organizații pentru a se asigura răspunsuri rapide și eficiente la efectele unei posibile crize alimentare acute.

Rezilența în sectorul agroalimentar ar putea fi consolidată prin asigurarea complementarității între infrastructurile critice ale sectorului agroalimentar de la nivelul celor două organizații, precum și prin colaborarea în domeniile comunicării online și a apărării agro-cibernetice. Este nevoie de o comunicare inclusiv din punct de vedere politic și ethnic, în vederea consolidării capacității decizionale a celor două organizații în materie de securitate alimentară, dar și de un transfer de cunoaștere și expertiză între cele două părți prin activități de formare integrate.

Prin urmare, se impune un studiu/analiză agrostrategic/ă în vederea identificării vulnerabilităților adiacente sectorului agroalimentar și gestionarea acestora prin instrumente integrate, inovative și inteligente. Aceste pericole ar putea surveni din diferite sectoare  ale sistemului agroalimentar, având în vedere interconectarea intersistemică și transdisciplinară a domeniului, iar crizele trebuie tratate simultan, altfel vom pune în pericol stabilitatea și perenitatea sistemului alimentar industrial. Este nevoie de o analiză a relațiilor între crize care amenință sistemele alimentare industriale. Trebuie sa fim constienti de acest efect de domino și să fim orientati din ce în ce mai mult spre căutarea unor soluții sistemice integrate și de avertizare timpurie pentru luarea deciziei agrostrategice.

Structura și funcționarea viitoarelor sisteme alimentare trebuie să se bazeze pe principiile generale ale rezilienței la nivel local care trebuie sa fie ciclice, descentralizate, transparente și să fie orientate spre coeziune socială.  Este nevoie de noi politici care sa permita luarea deciziei și un nou cadru pentru dezvoltarea durabilă. Amenințările disfuncționalităților sistemice, care se pot traduce prin amenințări hibride,  ne obligă să construim rapid sisteme de reziliență si să conturăm scenarii care sa fie atât lineare, cantitative, dar si discontinue si calitative cu ajutorul analizei agrostrategice de tip agrointelligence. Hrana face parte din acest sistem alimentar, ea fiind conectată în momentul de față la toate crizele și riscurile adiacente: climatice, energetic, coeziune sociala, economica, geopolitica, buna guvernanta, securitate și apărare etc.

Autorii amenințărilor hibride din sectorul agroalimentar ar putea dezinforma în mod sistematic, inclusiv prin campanii specifice pe platformele de comunicare socială, încercând astfel să radicalizeze indivizi, să destabilizeze societatea și să controleze lanțurile de aprovizionare agroalimentare. Capacitatea de a răspunde amenințărilor hibride, utilizând cele mai adecvate instrumente integrate și inovative de comunicare agrostrategică devine esențială. Se cere furnizarea de răspunsuri rapide/soluții integrate, inteligente și durabile, precum și sensibilizarea opiniei publice, deoarece aceștia devin factori agrostrategici importanți pentru consolidarea rezilienței în materie de securitate alimentară.

În acest context, devine utilă cooperarea cu agenţiile de intelligence existente la nivel global şi european, în scopul înțelegerii și contracarării amenințărilor hibride de diverși actori și în diferite sectoare: domeniul apărării cibernetice, comunicării strategice, cooperării între părțile civile și militare, energiei și reacției la situații de criză agroalimentară.

Protejarea infrastructurii critice din sectorul agroalimentar ( elemente materiale: construcţii, echipamente, instalaţii, mijloace de transport; elemente informaționale: date, informaţii, circuite, fluxuri, tehnici, proceduri cu caracter industrial, resurse umane) devine o necesitate şi de importanţă agrostrategică, deoarece un atact neconvențional organizat ar putea produce disfuncționalități socio-economice în sectorul agroalimentar. Având în vedere că, societatea digitală devine din ce în ce mai interconectată, atacurile cibernetice ar putea aduce atingere inclusiv sectorului agroalimentar. Îmbunătățirea rezilienței sistemelor de comunicare și informare la nivel naţional şi european devine importantă pentru a sprijini piața unică agroalimentară. Prin urmare, riscurile de insecuritate agro-cibernetică ar putea fi diminuate prin consolidarea conștientizării culturii de securitate agro-cibernetice, elaborarea de mecanisme comune de cooperare și reziliență agroalimentară în conformitate cu Strategia de securitate cibernetică. Este importantă securizarea rețelelor și a informației agrostrategice, unde producătorii și consumatorii specifici sectorului agroalimentar ineracționează la nivel digital. O consolidare a infrastructurii critice din sectorul agroalimentar, de securitate agro-cibernetică, ar crește cooperarea prin schimbul de informații agrostrategice prin cele mai bune practici cu privire la contracararea amenințărilor hibride.

În opinia noastră, noi modele economice durabile pe plan social şi economic sunt necesare pentru conservarea ecosistemelor, atât pentru generaţia contemporană, cât şi pentru viitoarea societate. Organizaţiile guvernamentale şi nonguvernamentale de la nivel internaţional trebuie să elimine decalajul actual dintre siguranţa alimentară, agricultură şi politicile de mediu – impunând securitatea agroalimentară la nivel global, pentru a gestiona riscurile şi vulnerabilitatile din acest sector şi a preveni o insecuritate alimentară.

Instrumentele agrostrategice care vor sta la baza recunoașterii naturii hibride a unei amenințări agroalimentare, considerăm a se materializa printr-un studiu strategic asupra sectorului supus analizei și prin exploatarea tuturor vulnerabilităților la nivel național și european din punct de vedere socio-agro-geo-economic, juridic și inter-cultural.

Considerăm că, gradul de conștientizare al unei posibile crize agro-alimentare s-ar putea realiza doar printr-o monitorizare și o evaluare continuă a riscurilor care ar putea viza vulnerabilitățile sectorului agroalimentar, acest proces având ca scop informarea factorilor decizionali  și promovarea politicilor orientate asupra riscurilor din sectorul agroalimentar: de la riscuri economice la criză socială, de la instabilitate politică la conflicte regionale, de la disfuncționalitate inter-culturală la criză identitară etc.

STUDIU DE CAZ: SECURITATEA AGRO-ALIMENTARĂ A ROMÂNIEI

Nu-i un secret pentru nimeni că omenirea se confruntă în prezent cu o serie de crize majore, crize care afectează în mod gradual productivitatea exploataţiilor agricole din România, dar și la nivel european şi global. Este vorba de o criză economico-financiară prin polarizarea excesivă a capitalului financiar, de o criză ecologică care se manifestă prin exploatarea excesivă a resurselor naturale, cu implicații asupra sănătății consumatorilor și a nivelului de trai al producătorului, dar și o criză a unei bune guvernanțe care să creeze cadre legislative orientate spre apărarea intereselor economice și a drepturilor umane, în contextul globalizării și aderării la principiile europene.

Acesta este motivul pentru care, în urma crizelor menționate, și altele, se poate ajunge la o inevitabilă criză agro-alimentară, care poate deveni dezastruoasă și cu urmări grave din punct de vedere social, dar și din punct de vedere al existenței planetei.

România este una dintre ţările puternice ale lumii din punct de vedere al potenţialului agricol (locul 38 în lume), dar prezintă o serie de vulnerabilităţi care, în cazul unei crize alimentare globale, ar putea genera ameninţări serioase la adresa securităţii alimentare a populaţiei. Unde este prioritatea acordată agriculturii și unde este valorificarea potențialului extraordinar pe  care îl are agricultura în România? În contextul acesta, trebuie să ne gândim la modalități  și posibilități de creștere a producției pe unitate de suprafață, pentru a ne putea asigura securitatea alimentară de acum în viitor.

Este nevoie de consolidarea competitivității sectorului agroalimentar prin îmbunătățirea poziției fermierului pe lanțul agroalimentar prin crearea unui fond de rezervă pentru diminuarea efectelor crizelor economice, de monitorizarea transabilității produselor agroalimentare, dar și de creșterea sustenabilității dezvoltării sectorului agrar și a spațiului rural majorității țărilor din UE.

Progresul agriculturii româneşti după integrarea în UE nu a fost concretizat prin valorificarea potenţialului agricol semnificativ pe care îl are România şi prin competitivitatea produselor agricole pe piaţa comunitară, pentru că piaţa comunitară militează pentru calitatea producţiei agricole, având în vedere că din punct de vedere cantitativ se produce suficient.

Care sunt obstacolele? Obstacolele din România, se referă în primul rând la gradul ridicat de fărâmiţare a terenurilor agricole și vânzarea acestora către străini în contextul unei legislații permisibile acestora.

Deși, solurile din România sunt mult mai fertile comparativ cu solurile la nivel mondial, fertilitatea lor scade pe an ce trece din cauza nerespectării regulilor de poluare, prin utilizarea frecventă de îngrășăminte. La acestea se poate adăuga constrângerile determinate de schimbările climatice globale care determină criza apei, reducerea biodiversităţii, toate acestea, generând intensificarea eroziunii solului, ceea ce provoacă pierderi anuale a zeci de hectare de teren agricol.

Din păcate, în condiţiile schimbărilor climatice globale resursele de apă devin din ce în ce mai mici. Apa, ca şi solul, reprezintă cheia de boltă a agriculturii, fiind cea care contribuie la creşterea producţiilor pe o unitate de suprafaţă agricolă (ex: România a avut circa 3 milioane de ha irigate, astăzi sunt 700 de mii, din care se iriga 240 mii ha).

Totuși, problema majoră a milenului trei va rămâne și biodiversitatea, fenomen care se caracterizează prin pierderea unor specii valoroase, dispariția unor insecte polenizatoare, dispariția unor specii de păsări și animale, sau a unor microorganisme implicate în ciclurile biologice esențiale etc.

Ceea ce credem că, prezintă o vulnerabilitate majoră, în actualul context, este interesul scăzut pentru dezvoltarea cercetări științifice în sectorul agroalimentar, pe care o consider forța motrice a progresului în agricultură. Este nevoie de revitalizarea și reconstrucția cercetării științifice din agricultura României prin acte legislative care să eficientizeze acest sector.

Consider că, România poate atinge o performanță agricolă asemenea celorlate țări din UE și își poate asigura o producție durabilă doar prin crarea unor mecanisme alternative, inovative și inteligente orientate spre asigurarea securității și siguranței alimentare.

Riscul unei insecurităţi alimentare, cel mai probabil, s-ar declanşa şi din lipsa unei gestionări optime a unor vulnerabilităţi deja existente, ceea ce ar conduce la o instabilitate alimentară, cum ar fi: nivelul de subzistenţă al fermelor, utilizarea necorespunzătoare sau defectuoasă a factorilor de producţie, în special a capitalului uman, completată de infrastructura deficitară a cadrului educativ şi sanitar.

Dpv socio-demografic, probabil, vom asista la un declin prin evoluţia procesului de îmbătrânire şi scăderea naturală a populaţiei. Cel mai probabil, fenomenul îmbătrânirii populaţiei din mediul rural, fapt ce reiese şi din ponderea scăzută a tinerilor fermieri, ca efect al politicile din domeniul dezvoltării rurale va afecta producţia agroalimentară.

Diminuarea veniturilor cu impact asupra accesibilităţii securităţii alimentare, s-ar putea produce, cel mai probabil, pe fondul unei creşteri a şomajului. Sărăcia sau excluziunea socială ar reprenta un alt factor declanşator al insecurităţii alimentare, prin lipsa unei stabilităţi alimentare echilibrate.

Vulnerabilitatea vis-a-vis de disponibilitatea terenurilor agricole ar putea influenţa producţia agroalimentară, acest risc al împiedicării utilizării terenurilor fiind generată şi de liberalizarea pieţei funciare (ianuarie 2014), degradarea solului, schimbările climatice şi creşterea efectului de urbanizare prin convertirea terenurilor arabile în terenuri intravilane.

De asemenea, stabilitatea agroalimentară este influenţată şi de evoluţia pieţelor internaţionale în ceea ce priveşte produsele agroalimentare din România.

Se observă un dezavantaj comercial în comparaţie cu produsele din UE, deoarece există o dependenţă de importuri, în special la produsele procesate de origine animală, unde competitivitatea scăzută a sectorului industrial reprezintă principalul dezavantaj în creşterea veniturilor din export.

De asemenea, am constatat că România se află sub nivelul mediu de dezvoltare al Uniunii Europene, datorită discrepanţelor interne şi neacordarea la politicile europene de durabilitate agroalimnetară şi energetică.

Izolarea, prin nedezvoltarea infrastructurii critice din sectorul agroalimentar (indisponibilitatea stocului) reprezintă un factor care generează preţuri ridicate, mai ales în perioadele de criză economică.

Securitatea alimentară a României este deja afectată, dar nu prin lipsa alimentelor, ci datorită creşterii importurilor, scăderii nivelului de consum din producţie autohtonă şi lipsei de competitivitate a sectorului agricol, pe fondul lipsei unei strategii coerente de dezvoltare durabilă şi pe termen lung.

CONCLUZII

Astfel, în urma analizei agrostrategice consideram că, România întruneşte toate condiţiile pentru a se încadra în rândul ţărilor cu o securitate alimentară precară datorită: producţiei agricole scăzute, existenţei unor vaste suprafeţe de pământ necultivate sau lucrate rudimentar, creşterii constante a preţurilor la alimente suprapusă peste o putere de cumpărare tot mai scăzută, ceea ce face ca segmente masive din populaţie să nu-şi mai permită ca din veniturile lunare să-şi asigure necesarul de hrană pentru o viaţă de calitate.

De aceea, în concordanţă cu rezultatele cercetării întreprine, consideram că se impune elaborarea unei politici agro-alimentare de maximizare a stabilităţii în domeniu, prin măsuri coerente care să vizeze: o gestionare optimă a pieţelor, asigurarea accesului populaţiei la resursele alimentare disponibile, creşterea productivităţii la nivel naţional, diversificarea veniturilor populaţiei în mediul rural, trecerea României de la importator net de produse agroalimentare la exportator de producţie proprie (având în vedere că putem hrăni 80 milioane de locutori), găsirea unor forme de finanţare în scopul repunerii în funcţiune a circuitului agricol, retehnologizarea infrastructurilor critice şi nu în ultimul rând dezvoltarea sistemului de cercetare şi inovare.

      În concluzie, securitatea alimentară a devenit un fenomen complex, care trebuie abordat printr-o viziune pluridisciplinară, și care trebuie să fie conectată direct la agricultură – domeniul strategic pentru asigurarea securității alimentare.

Analiză realizată de Mădălina Steluța NEACȘU

Director general  Agrointelligence  SISA

Check Also

trumo iohanis

Klaus Iohannis și Donald Trump: Un nou început

După Summitul de la Taormina, atunci când doamna Merkel a anunțat clar că între SUA …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *