Breaking News
Home > Global News > Eurasia > Rusia: Putin anunță expulzarea a 755 de diplomați americani

Rusia: Putin anunță expulzarea a 755 de diplomați americani

Vladimir Putin a anunțat duminică expulzarea a 755 de diplomați americani din Rusia, drept răspuns la decizia Statelor Unite de a reînnoi sancțiunile îndreptate împotriva Kremlinului, informează o serie de agenții de presă, precum Reuters, New York Times, Politico sau RT.

Măsura de reducere a personalului ambasadei americane la Moscova și a consulatelor din St Petersburg, Yekaterinburg și Vladivostok a fost anunțată încă de vineri, după ce Congresul american a aprobat noi sancțiuni împotriva Rusiei, însă astăzi a fost confirmată în mod oficial de către șeful de stat rus, în cadrul unui interviu pentru televiziunea de stat Rossiya 1, potrivit New York Times.

Ministerul rus al afacerilor externe a cerut vineri reducerea numărului diplomaților americani la 455, corespunzând astfel numărului diplomaților ruși rămași la Washington după expulzarea a 35 dintre aceștia de către fostul președinte Barack Obama în luna decembrie a anului trecut, precizează comunicatul de presă oficial, informând și cu privire la confiscarea unor proprietăți ale ambasadei SUA. Ministerul rus a denunțat, în același document, comportamentul ,,agresiv” al Statelor Unite pe care l-a caracterizat ca fiind în contradicție cu principiile dreptului internațional, Cartei ONU, Convenției de la Viena privind Relațiile Diplomatice și practicile diplomatice, precum și cu ,,standardele generale ale comunicării internaționale între națiunile civilizate”.

,,Am decis că este timpul să arătăm că nu nu vom lăsa nimic fără răspuns. (…) Am așteptat destul de mult timp și am sperat ca situația să se schimbe în bine, însă se pare că nu se va întâmpla acest lucru în viitorul apropiat”. – V. Putin

Șeful de stat a afirmat că răbdarea Rusiei pentru ameliorarea relațiilor cu SUA a fost epuizată și că Kremlinul ar putea lua și mai multe măsuri împotriva Washingtonului, potrivit Reuters. Putin a adăugat că, deși ,,sancțiunile SUA deteriorează relațiile dintre cele două state”, se pot identifica și rezultate pozitive ale acțiunilor bilaterale, oferind drept exemplu crearea zonei de escaladare în sudul Siriei.

Check Also

Rusia este pregătită să coopereze militar cu țările din Asia-Pacific

Ministrul rus al apărării, Generalul Sergei Shoigu,  a declarat că Moscova este pregătită să coopereze militar …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *