Breaking News
Home > Global News > America > Reforma pensiilor – noua țintă bugetară în Brazilia
Brazilia, reforma pensiilor, strategie bugetară, Michel Temer, strategie fiscală, corupție
Sursa: WJTV

Reforma pensiilor – noua țintă bugetară în Brazilia

Se așteaptă ca până în luna octombrie Congresul din Brazilia să reia discuțiile privind reforma pensiilor. Aceste presupuneri au fost făcute chiar de parlamentari după ce și-au reluat activitatea în urma votului prin care a fost blocat procesul președintelui Michel Temer în care era acuzat de fapte de corupție, relatează Reuters.

Din luna mai, de când au apărut suspiciuni privind revocarea din funcție a lui Temer și judecare sa de Curtea Supremă, discuțiile despre reforma pensiilor au fost amânate, deși această reformă se afla la baza planului președintelui de a elimina deficitul bugetar. În  urma votului de miercuri, guvernul și-a exprimat intenția de a relua discuțiile cu parlamentari pentru a fi examinat sprijinul acestora în ceea ce privește propunerea de reformă.

Rodrigo Maia a declarat la începutul acestei săptămâni că dorește ca votul pentru reformă să fie exercitat până la finalul lunii august. Conform unei surse guvernamentale, în această situație, propunerea ar putea fi aprobată de Senat până în luna octombrie. Se pare că membrii guvernului nu vor să negocieze problema, sperând ca parlamentarii să o aprobe fără să recurgă la modificări în anii următori.

În contextul alegerilor generale care vor fi organizate anul viitor, există suspiciuni privind aprobarea unui proiect de lege care să vizeze pensiile. De asemenea, reforma poate fi blocată și de alte acuzații pe care procurorii i le-ar putea aduce lui Temer.

Având în vedere activitatea pe care președintele trebuie să o exercite în diverse chestiuni în care este implicat, este puțin probabil ca acesta să întreprindă curând vreo măsură pentru simplificarea sistemului fiscal. De asemenea, se pare că și reprezentanții guvernului preferă să aștepte câteva săptămâni pentru a examina sprijinul în problema reformei pensiilor, după care va fi analizată și strategia referitoare la sistemul fiscal.

Ministrul desemnat pentru relațiile cu Congresul, Antonio Imbassahy, a declarat că perspectiva privind reforma pensiilor este mai complicată față de cea referitoare la sistemul fiscal. Cu toate acestea, președintele ar putea acționa în vederea aprobării ambelor proiecte.

O altă problemă cu care se confruntă administrația din Brazilia este lipsa unei ținte a strategiei bugetare anuale. Deciziile de până acum luate de Temer (majorarea taxelor pe combustibil, reducerea cheltuielilor și intensificarea vânzării de active) nu sunt concludente în acest sens.  Deficitul bugetar s-a majorat în decursul ultimelor 12 luni cu echivalentul a  2,65% din PIB, depășind cu mult obiectivul oficial.

Check Also

Casa Albă

Casa Albă: Jared Kushner si-a folosit mailul personal in pozitia oficiala

Ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, și-a folosit contul privat de e-mail în repetate rânduri, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *