Breaking News
Home > Intel > Analize > Migraţia economică: pierdere sau beneficiu pentru ţara de origine?

Migraţia economică: pierdere sau beneficiu pentru ţara de origine?

Principalii factori care determină migraţia sunt de ordin economic, motiv pentru care aceştia necesită o atenţie deosebită. Cauzele migraţiei economice sunt multiple şi bine cunoscute; printre ele se numără şomajul, nivelul scăzut de trai, locurile de muncă slab remunerate, sărăcia şi chiar foametea (în unele regiuni, în special în cele africane). Emigraţia din raţiuni economice înregistrează niveluri foarte ridicate în Africa, Asia şi America de Sud, populaţiile din aceste zone căutând un trai mai bun şi, evident, locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite. Principalele ţări de destinaţie sunt SUA, Canada şi statele Europei de Vest, acestea reuşind să ofere atât cetăţenilor, cât şi celor mai mulţi imigranţi, garanţia securităţii economice.

Articol semnat de Priscilla Oltean
Articol semnat de Priscilla Oltean

Aşa cum subliniază studiile de specialitate, migraţia este şi va fi în continuare o realitate (căci este imposibil a se ajunge vreodată la zero migration). Având în vedere că tot mai multe persoane aleg să plece din ţara lor de origine, îndreptându-se spre zone mai bine dezvoltate, ar fi interesant să urmărim nu atât cauzele, cât efectele migraţiei economice, motiv pentru care, în cele ce urmează, ne vom concentra atenţia asupra implicaţiilor emigrării asupra economiei şi, bineînţeles, asupra pieţei muncii din statele de provenienţă.

Mai întâi de toate, trebuie amintit faptul că migraţia determină modificări considerabile ale mărimii şi ale structurii (în funcţie de educaţie, abilităţi, etc.) forţei de muncă, emigrarea însemnând o pierdere semnificativă de resurse umane pentru ţara de origine (de cele mai multe ori, e vorba de resurse umane calificate şi înalt calificate), însă atunci când în ţara sursă există un surplus de forţă de muncă, această pierdere nu va avea efecte semnificative asupra economiei (cum ar fi scăderea producţiei sau creşterea salariilor).

În legătură cu scăderea sau creşterea salariilor, se cunoaşte faptul că migraţia are un rol esenţial. În general, în regiunile/ţările mai slab dezvoltate (ex. statele africane), un număr mic de muncitori au salarii mari, în timp ce majoritatea muncitorilor au salarii modeste sau chiar mici. În regiunile/ţările bine dezvoltate (ex: statele din Europa de Vest) situaţia este exact invers: puţini sunt cei care au salarii mici, cei mai mulţi având salarii relativ mari. Dacă ne întrebăm de ce este aşa sau de unde vine diferenţa aceasta, ne putem rezuma, pentru a răspunde, la simpla relaţie cerere-ofertă. În regiunile/statele mai puţin dezvoltate există multă forţă de muncă, însă puţină cerere, puţine locuri de muncă efective. În schimb, în statele bine dezvoltate, cererea de forţă de muncă este ridicată (sunt multe investiţii străine, multe companii, multe locuri de muncă), iar oferta efectivă de forţă de muncă este limitată. În plus, există cazuri de state dezvoltate în care autohtonii refuză să lucreze pe un salariu ipotetic de 1000 euro, considerându-l prea mic. În schimb, imigranţii ar lucra, fără îndoială, pe un asemenea salariu, acesta fiind de câteva ori mai mare decât salariile din ţara lor de origine (evident că un patron, dacă poate oferi unui imigrant 900 de euro pentru a face aceleaşi sarcini pentru care un autohton cere 1300 de euro, va angaja imigrantul). Datorită faptului că imigranţii devin tot mai numeroşi în statele bine dezvoltate (ei acceptând să lucreze şi pe salarii mai mici) şi astfel forţa de muncă a ţării creşte, salariile minime pe economie scad. În schimb, în ţările de origine ale imigranţilor situaţia este total opusă: pentru că mare parte din forţa de muncă a ţării emigrează, resursele umane rămase sunt, deci, mai puţine şi, implicit, mai scumpe, ceea ce determină o creştere a salariilor în ţările de origine ale imigranţilor (acesta este, în special, cazul statelor în curs de dezvoltare, al celor cu o economie în creştere care produce noi locuri de muncă – fiind tot mai multe locuri de muncă şi tot mai puţină forţă de muncă, evident că patronii sunt nevoiţi să ridice cuantumul salariilor). Creşterea salarială din ţara de origine a migranţilor, respectiv declinul salarial din ţara de destinaţie au dus la sporirea bunăstării la nivel global şi la declanşarea unui proces (foarte lent) de egalizare a salariilor.

Există şi alte aspecte pozitive ale migraţiei internaţionale a forţei de muncă, unul dintre ele, dacă nu chiar cel mai important, fiind reprezentat de transferurile emigranţilor (de bani şi bunuri) către statele de origine. Transferurile băneşti sunt văzute ca fiind o sursă deosebită (sigură şi, de obicei, stabilă) de finanţare externă, o sursă de venit constantă, care este utilizată în statele de origine ale migranţilor, sporind consumul intern şi având un rol considerabil în reducerea sărăciei şi, implicit, în creşterea nivelului de trai.

Se vorbeşte frecvent şi despre migraţia creierelor (brain drain), acest fenomen constând în emigrarea forţei de muncă (înalt) calificate spre regiuni/ţări mai bine dezvoltate. Există numeroase state, România fiind unul dintre ele, ale căror sisteme educaţionale pregătesc foarte mulţi specialişti, care însă, atunci când îşi finalizează studiile, nu îşi pot găsi un loc de muncă în domeniu, deoarece este o discrepanţă însemnată între numărul mare al absolvenţilor de studii superioare şi puţinele locuri disponibile pe piaţa muncii. Acest aspect poate duce la importante probleme politice şi/sau sociale, motiv pentru care multe guverne încurajează aşa-numita migraţie a creierelor. Deşi unii cercetători subliniază că ar fi unele aspecte pozitive ale migraţiei specialiştilor din ţara lor de origine, cele mai multe consecinţe sunt negative. Emigrarea forţei de muncă (înalt) calificate dintr-un stat este, în mod indiscutabil, o pierdere semnificativă de potenţial uman pentru ţara, pentru societatea respectivă, aceasta fiind, practic, privată de proprii specialişti. S-a observat aşadar cum, în ultimul timp, investiţiile educaţionale din statele mai slab dezvoltate au început a fi transferate către statele puternic dezvoltate. De asemenea, se cunoaşte faptul că emigrarea specialiştilor şi a tinerilor calificaţi (cu un mare potenţial de muncă) poate determina o scădere importantă a veniturilor, încetinirea dezvoltării şi a creşterii economice, scăderea productivităţii şi o reducere a investiţiilor străine în ţara de origine. În plus, emigrarea unei părţi însemnate a forţei de muncă determină şi creşterea obligaţiilor financiare (taxe, impozite, etc.) ale muncitorilor rămaşi în ţară, din cauza calităţii lor de contribuabili la bugetul de stat. Totuşi, unii consideră că emigrarea forţei de muncă (înalt) calificate duce la creşterea oportunităţilor pentru cei rămaşi în ţara de origine şi la o detensionare a pieţei muncii interne.

Bineînţeles, există multe alte consecinţe ale migraţiei internaţionale asupra economiei statelor de origine, însă cert este că migraţia poate determina, pe de-o parte, creşterea economică a ţării de provenienţă, în special prin transferurile de bani şi bunuri, care stimulează consumul intern şi creşterea nivelului de trai, însă, pe de altă parte, migraţia forţei de muncă, mai cu seamă a specialiştilor, poate avea şi efecte negative asupra economiei, îndeosebi prin scăderea productivităţii şi a investiţiilor străine în ţara de origine a migranţilor.

 

Check Also

Piața din Tadjikistan, tot mai interesantă pentru Monarhiile din Golf

Tadjikistan reprezintă o piață din ce în ce mai interesantă pentru petrodolarii statelor din Golf. …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *